EFECTELE #CORONACRIZEI. Cât vor câștiga părinții care și-au luat liber pentru supravegherea copiilor. Avocații au făcut calculul

EFECTELE #CORONACRIZEI. Cât vor câștiga părinții care și-au luat liber pentru supravegherea copiilor. Avocații au făcut calculul
Poate beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor un singur părinte
Publicat: 19/03/2020, 12:30
Actualizat: 07/04/2021, 03:12

Părinții care au decis să beneficieze de prevederile Legii 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, vor putea primi cel mult 185 lei pe zi, a anunțat Victor Stănilă, managing partner la Victor Stănilă Law Office, în urma unui calcul de specialitate.

Potrivit unui document transmis la redacție, indemnizaţia pe care o vor încasa pentru fiecare zi în care stau acasă cu copilul reprezintă 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

„Există însă o limită: părintele nu poate încasa mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, susține avocatul.

Și acesta a și făcut un calcul detaliat. Potrivit precizărilor sale, „având în vedere că luna martie are 22 de zile lucrătoare, iar salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat stabilit prin Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 este de 5.429 lei, rezultă că părintele poate primi cel mult 185 de lei pe zi”.

Marţi, 17 martie 2020, a intrat în vigoare Legea 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, iar joi, 19 martie 2020, Executivul Orban a aprobat o Hotărâre privind aplicarea prevederilor Legii 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

„Aceasta înseamnă că, de marţi, părinţii sunt protejaţi şi din punct de vedere financiar, fie că lucrează la stat sau în mediul privat. Angajatorii nu pot refuza acest drept al părintelui câtă vreme munca nu poate fi prestată la domiciliu sau felul muncii nu permite aplicarea dispoziţiilor în legătură cu telemunca. Cererea se face de un singur părinte, iar celălalt trebuie să dea o declaraţie pe propie răspundere din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni”, a declarat avocatul.

Banii vor fi acordaţi de angajatori din contul capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al acestuia. Ulterior, compania îşi va recupera sumele de la Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.

Cine poate sta acasă cu copilul

Conform spuselor lui Stănilă, sunt anumite condiții impuse de lege celor care își doresc să rămână acasă cu copilul/copii. Astfel, poate beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor un singur părinte.

De asemenea, legea nu se aplică angajaţilor din toate domeniile de activitate.

„Dacă părintele lucrează într-unul dintre următoarele domenii, poate beneficia de prevederile acestei legi doar cu acordul angajatorului: din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă”, precizează avocatul.

Totodată, își pot lua zile liber cei ai căror loc de muncă ocupat de părinţi nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

În plus, o altă condiție este și cea conform căreia copilul sau copiii trebuie să aibă până la 12 ani şi să fie înscris/înscrişi în cadrul unei unități de învățământ.

Nu în ultimul rând, în cazul părinţilor cu copii cu dizabilități, vârsta acestora trebuie să fie de până la 18 ani. Şi aceştia trebuie să fie înscriși în cadrul unei unități de învățământ.

Victor Stănilă este avocat de drept civil si dreptul afacerilor, specializat pe piața de capital. Acesta are experiență de peste 15 ani pe piața de capital unde a activat ca purtător de cuvânt al CNVM, apoi ca Head of Compliance la SSIF Tradeville.

Sursă foto: Pixabay/colaj/caracter ilustrativ

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...